Număr de locuri

Număr de locuri

Admiterea în învăţământul superior agronomic se organizează de universitate pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei şi a regulamentului propriu. Studiile din învăţământul universitar agronomic se încheie cu examen de licenţă, absolvenţii dobândind titlul de “inginer” în specializarea urmată, respectiv “licenţiat” în medicină veterinară sau biologie.

Înscrierea candidaţilor

Admiterea va avea loc în luna iulie 2025 . În eventualitatea neocupării locurilor planificate, se va organiza o a doua sesiune de admitere, în luna septembrie 2025 .

În perioada  28.03.2025-21.07.2025  este deschisă platforma de preînscriere online, pentru toate programele de studii, din cadrul USV Iaşi, iar cei care doresc se pot preînscrie folosind această platformă.

Perioada de înscriere a candidaţilor la admiterea din sesiunea iulie 2025 este  9–22 iulie 2025, iar pentru sesiunea a doua,  30 iulie – 5 septembrie 2025.

Platforma pentru înscrierea online se va închide la ora 23:59 a penultimei zile din perioada dedicată înscrierilor (21 iulie, respectiv 04 septembrie 2025).

Programul de lucru pentru înscriere este 09:00 – 13:00, de luni până vineri

Afişarea rezultatelor va avea loc în data de 22 iulie 2025, respectiv 5 septembrie 2025.

După afişarea rezultatelor

Candidaţii declaraţi admişi vor încheia contractul de şcolarizare şi vor achita taxa de înmatriculare în valoare de 100 lei în perioada 23-28 iulie 2025, respectiv 6-8 septembrie 2025.

Programul orar zilnic pentru înmatriculare: 08:00 – 16:00.

Candidaţii care s-au înscris online, la încheierea contractului de şcolarizare au obligaţia de a prezenta dosarul cu acte în original/copie, în funcţie de susţinerea financiară şi locul ocupat, de la buget sau cu taxă.

Repartizarea candidaţilor admişi pe specializări în cadrul aceluiaşi domeniu se face pe baza opţiunii fiecăruia, în limita numărului de locuri şi a formaţiilor de studiu aprobate de Senat.

Neprezentarea dosarului cu actele în original în termenul de mai sus atrage după sine pierderea dreptului de şcolarizare pe locurile subvenţionate de la bugetul de stat.

 

Domeniu Specializare Nr. locuri
     buget           taxă     
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
Agronomie Agricultură 65 27
Montanologie
Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industria alimentară
Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare
rurală
Ingineria şi managementul afacerilor agricole 14 14
Ingineria produselor alimentare Tehnologia prelucrării produselor agricole 30 46
Protecţia consumatorului
şi a mediului
Biologie Biologie 15 6
Total
Agricultură
124 93
FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
Horticultură Horticultură 17 24
Peisagistică
Ingineria mediului Ingineria mediului 4 10
Biotehnologii Biotehnologii agricole 12 10
Total
Horticultură
33 44
FACULTATEA DE INGINERIA RESURSELOR ANIMALE ŞI ALIMENTARE
Zootehnie Zootehnie 15 11
Piscicultură şi acvacultură
Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală Inginerie şi management în alimentaţia publică
şi agroturism
24 20
Ingineria produselor alimentare Controlul şi expertiza produselor alimentare 8 20
Total
Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare
47 51
Locuri pentru absolvenţi de licee din mediul rural 2 10
Locuri pentru rromi 15
Locuri pentru tineri proveniţi din sistemul de protecţie socială 9
Locuri pentru persoane cu nevoi speciale/dizabilităţi 2
Locuri destinate formării cadrelor didactice 1
Locuri pentru romani de pretutindeni, buget cu bursă 24
Locuri pentru romani de pretutindeni, buget fara bursă 30
Locuri pentru romani de pretutindeni, cu taxă 14
TOTAL GENERAL 287 212